8 h peste program – de ce sa participi

8 h peste program pentru o cauză bună este evenimentul prin care Fundaţia Comunitară Galaţi se implică în comunitate oferind resurse acesteia – timp, energie, abilităţi, organizaţiilor locale care au nevoie și al căror obiect de activitate îl reprezintă așa numitele cauze bune. Brainstormingul filantropic este un eveniment care se desfășoară de peste 12 ani cu succes în țările occidentale, din 2016 și în Galați.

Parerea mea?

A fost un caștig să fiu la masă cu profesioniști a căror muncă o admiram, deși eram chiar mai tânăr decât mulți dintre colegii mei de echipă, am învățat câteva lucruri pe care le aplic în viata de zi cu zi. 8 ore a fost o adevarată experiență, ca voluntar de peste 8 ani de zile ce și-a propus de la început să crească și să dezvolte comunitatea.

Este surprinzător să vezi câte lucruri se pot crea și dezvolta într-o seara prelungită. Când vezi că majoritatea voluntarilor termină programul de la job, vin voluntar să lucreze pentru sectorul non profit și depun atâta pasiune și efort nu ai cum să nu iți propui să mai participi cel puțin la o ediție pentru a retrăi momentele.

Cu siguranța, motivația și dorința de a participa și anul acesta ca facilitator la 8 ore este dată de rezultatele ediției precedente, de oamenii care vor fi prezenți în sală și nu în ultimul rând de proiectele organizațiilor.

Mai jos poți vedea în câteva imagini cum a fost la ediția de anul trecut, să îți faci o idee și cine știe, poate chiar apeși butonul de „Vreau sa fiu voluntar” 😀

 

Ce poți face la eveniment?

  • Petreci timp într-un mediu care va favoriza propria ta dezvoltare personală și profesională;
  • Devii mai vizibil. Ieși în față și lumea află despre tine și ceea ce oferi tu;
  • Interacționezi cu oameni care au ajuns la un nivel profesional si personal  mai ridicat decât al tău;
  • Și multe alte lucruri pe care te las să le descoperi 🙂

Pe cine ajuti?

  • Fundaţia Cuvântul Întrupat;
  • Grup Iniţiativă Sprint;
  • Asociaţia Părinţilor Copiilor Slab Văzători şi Nevăzător;
  • Asociaţia Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism APCA;
  • Fundaţia Inimă de Copil;
  • Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club;
  • Grupul Iniţiativă Dezvoltare Personală Copii.

Fară să mă lungesc prea mult, pot sa afirm că ceea ce urmează să se desfășoare este una dintre puținele ieșiri din cotidian care pot avea loc în orașul nostru, iar participarea la un astfel de eveniment aduce pe lângă o umbră de noutate și o sumă de informații ce pot fi utilizate mai departe.

Dacă simți că ceea ce ai făcut până acum nu e suficient și vrei mai mult, dar nu îți găsești o direcție atunci te invit să te implici ca și voluntar, aici este locul unde o poți găsi. Încurajez pe oricine să aplice, indiferent de vârstă sau background profesional, pentru că niciodată nu e prea târziu și ce e din timp, e mai bun.

Un comentariu

Leave a Reply